Share on Facebook0Share on Google+0Pin on Pinterest1Tweet about this on TwitterPrint this pageEmail this to someone

Când am ales măslinele pentru tarta asta mi’am amintit de un domn care mânca tacticos găluşte cu prune la o masă din bistro. S’a oprit cu linguriţa ridicată şi a făcut un semn discret către ospătar. Sunt foarte – foarte dezamăgit. Am ciulit urechile de la masa vecină. Nu îmi vine sa cred că prunele astea au sâmburi M’am întors încet către el: Nu va supăraţi, ştiti în ce lună suntem?. [Martie]. Aha. Pentru că stiţi, prunele se coc în septembrie, Astea’s din compot. A tăcut şi m’a privit convins că bântuie clienţi nebuni prin bistro, care ascultă ce vorbeşti şi te clanţăne dacă nu eşti cuminte.
Ce vreau să zic: prunele şi măslinele au sâmburi, merele au coajă, peştele are oase, gheaţa e rece, siropul are zahăr. Toate sunt fireşti, nici vorbă de vreo conspirație.


Pissaladière 14Adaptat prin ani ’30 după niçois’ul pissaladiero frumoasa asta este o tartă cu ceapă, anşoa şi măsline negre.

Peştelui ii zicea prin Provençe, demult de tot, peis.
Sala este participiul trecut pentru saler, a săra. De unde şi finalul pissala.
Dacă mă mai împiedic la făcut mâncare, măcar la gramatică să mă dau în bărci.

De obicei, toppingul este din ceapa albă.
Eu am făcut unul si cu ceapă roşie, pentru comparaţie. Dar francezul nu e prost, că d’aia are cea mai bună mâncare din lume. Ceapa albă e mai potrivită, face contrast cu măslinele şi cu anşoa’ul şi nu lasă aşa multa zeamă.


Începeţi prin a face aluatul. Puneți făina într’un vas larg, faceţi o gaură în mijloc, adăugaţi drojdia, apa călduţă şi uleiul de masline. Amestecaţi putin, adăugaţi sarea.

250 g făină
120 ml apă călduţă
15 g drojdie proaspătă
20 ml ulei măsline
1 lingurita de sare

Frământati aluatul cu entuziasm până se transformă într’o bilă albă şi netedă.
Lasati’l o oră la temperatura camerei. Apoi o oră în frigider. Apoi mai frământaţi’l putin. Dacă nu îl folosiţi imediat, îl puteţi păstra în frigider.



ansoa

Cu toppingul a mers repede. Puţin ulei de măsline, ceapă, un fir de sare. Focul mare, amestecat mereu. Zahărul brun. Cinci minute.
Oţetul alb şi cel balsamic. Luat de pe foc, cimbrişor şi coaja de lămâie.
200 g ceapă albă rondele subtiri
20 ml ulei măsline
½ linguriţă sare
50 g zahăr brun
10 ml oţet alb
10 ml oţet balsamic
1 linguriţă cimbrisor proaspăt
coaja rasă de la o lămâie

Apoi, totul merge ca uns.
Aluatul întins, gros de vreo doi centimetri.
Ceapa.
Ansoa, scurs de ulei, aşezat în aşa fel încât să formeze romburi.
Măsline în romburi 🙂
Cuptorul la 200 de grade. Pissaladiera la copt 30 de minute.
Am mâncat’o aşa, sauvage, cu extra ulei de măsline, rupând bucăţi mari. Pâinea are un gust dulceag, de la ceapa aia bună. Cimbrul şi coaja de lămâie dau bine cu măslinele. Gustul final e bun de tot, a prăjitură, gras de la ulei şi anşoa dar parfumat de la arome.

Aici sunt dacă vă împiedicaţi.
_OAN3865

Share on Facebook0Share on Google+0Pin on Pinterest1Tweet about this on TwitterPrint this pageEmail this to someone