Din cort oamenii par mai mulţi, berea lor mai rece iar zilele mai lungi

000

Textul ăsta l'am reluat pentru aducere aminte, în anul în care se anunţă o explozie a evenimentelor în aer liber.
Citiţi, deci, şi zâmbiţi'ne. Nu o să ne mai doara picioarele şi o sa ne ţină şi de sete 🙂

Acum, când s'au răcit grătarele şi spiritele, după ce ne'am spălat chiloţii de parfum de burgeri şi nu mai avem ochii roșii de fum şi oboseală, să vă spun cum este cu evenimentele astea în aer liber şi la ce va puteti aştepta de la ele.

Când îţi iei catrafusele şi te muti cu cârciuma în stradă, nu'i uşor. Laşi bucătaria în care lucrezi de obicei, confortul de acolo, apa curentă, calea bătătorită pe care umbli zilnic. Buda. Nu râdeţi. Buda, da. Au fost ieşiri la care nu am ajus la budă o zi întreagă. E drept, nici o gură de apă nu am apucat să beau, deci eram în echilibru.
Şi te muţi la cort, la propriu. Unde, în timp record, trebuie să te organizezi ca acasă. Cu mese, vase, unelte, oameni, frigidere, zone de lucru, gunoaie, vestiar, flori, zâmbete şi casă de marcat.
Unde, tot ca acasă, trebuie să respecţi acelaşi reguli de igienă, securitate şi protecţia muncii.
Şi mai trebuie să respecţi ceva: nivelul serviciilor cu care sunt obişnuiţi clienţii tăi.

Felul în care se desfăşoară lucrurile seamănă cu un soi de guerillă. Sau, ca să aveţi o imagine clară, închipuţi'vă pe dumneavoastră gătind la iarbă verde, nu doar pentru bunică, soacră, unchi şi copii. Nici pentru toata scara blocului. Ci pentru tot cartierul. Hm, cum e? Cum vi se pare? 🙂
La BurgerFest, de exemplu, am scos nasul din cortul nostru numai atât cât să îmi dau seama că toţi participanţii se straduiau din răsputeri să fie bine, să multumească toţi clienţii, să nu lucreze în haos, să livreze rapid, proaspăt şi frumos.

Dar şi cât să ma prind că oamenii nu fac diferenţa între [restaurant] şi [festivaluri/târguri/pieţe]. Că au obişnuinţa de compara mere cu pere, feţele de masă cu baloţii de fân sau mesele bererie, farfuria de porţelean cu cea de carton, servirea sofisticată cu cea relaxată si informală.

Din Rural Fest nu îmi amintesc nimic. A fost ca in bancul ăla cu Bula care iese pe balcon să fumeze un cui şi vede aşa, de trei ori la rând, un glob de foc. Mirat, intră în casă şi mă’sa îl întreabă [bă, Bulă, unde ai fost?] [pe balcon, la o ţigară] [bine, mamă, da’ trei zile?]. Aşa şi eu. Am flash’uri cu prietenii veniţi în vizită, cu varul meu cel frumos, Dragoş, care a băgat de vreo trei ori capul sa mă salute şi pe care l’am mârâit. Ah, şi cu o doamnă opărită care nu înţelegea de ce nu mai aducem doua oi făcute pastramă, [ciaia s’a terminat?? mergeti şi mai aduceţi]. În rest, nimic. Amnezie, o sete cumplită şi senzaţia că o să murim cu toţii acolo şi o să ne îngroape aşa, puţind a pastramă şi a placinte.
Mă gândesc că poate, pe viitor, când o să mergeţi să mâncaţi bun şi să beţi bine la un asemenea eveniment, veţi fi înţeles deja ce se întâmplă în culise.
Şi că o să ştiti despre cele 16 - 18 ore de muncă fără pauză, mâini arse, apă băută pe fugă, foamea pe care o faci în timp ce vinzi mâncare pentru că nu ai timp să te opreşti, durerile de spate, picioare umflate, gândul la cafeaua care s’a răcit şi pe care ştii că nu mai apuci să o bei azi.
Despre aprovizionarea cu marfă proaspătă - asta ne dorim, nu? - care se mai şi termină, despre reţete uşor simplificate şi adaptate la eveniment, căldură şi distanţe.

Şi că astfel o să apreciaţi mai mult zâmbetele noastre si că o sa iertaţi erorile. Şi uite cum o să devenim prieteni, o să ne simţim bine împreună şi o să trăim fericiţi până la adânci bătrâneţi.
Pentru că noi va iubim tare mult ♥ chiar si atunci când sunteţi furioşi pe noi.

000