Caş de mere – moşteniri gastronomice

000

Rămasă fără răspuns la întrebarea asta’i mâncare sau desert dar cu gândul la pe drum veneau un om şi o femeie, propun mereu caşul ăsta cald celor care sunt în căutarea unui gust nou.

Prin zona Sibiului şi, mai rar, prin satele din Ţara Făgăraşului, trăieşte un fel de rudă a fondue-ului de brânză. Asta ca să ridic mingea la fileul celor care îşi consuma energia încercând să îmi demonstreze că nici ciorba, nici bulzul şi nici măcar alivanca nu’s ale noastre, ci le’am luat cu ticăloşie de la mai marii lumii şi acum le purtăm de bune la întorsul fânului.

Casul de mere era o mâncare simplă, cu – evident - straturi din caş şi mere, miere şi cimbru.
Se făcea la cuptor, pâna se topea caşul şi se înmuiau merele.
Nu m’am abătut nici eu prea tare de la drumul stabilit, dar l’am scurtat şi i’am pus niste perdele mai noi.

Pe o hârtie de copt tăiată rotund am pus felii subţiri de sfeclă coaptă, felii foarte subțiri de mere, miere de mană, sare, cimbrișor. Am acoperit cu caş dulce şi gras, am picurat nişte ulei de floarea soarelui presat la rece, încă putină sare, un fir de miere şi iar cimbru.

O sfeclă coapta, mică
Un măr de iarnă, mic
Trei felii subţiri de caş dulce
Cimbru proaspăt
Miere bună
Sare
Ulei presat la rece

În cuptorul încins este gata cam în zece minute.

Am putea sa le spunem bruschette ardeleneşti dacă ne’ar face fericiţi şi ar ajuta mâncarea asta să iasă din anonimat, să devină vedetă prin cârciumi. Am văzut străini stergând cu pâine sosul roşu şi dulce şi întrebând de unde a apărut minunea şi unde o mai pot găsi în drumul lor.

Nicăieri. Pentru ca noi încă ne luptăm să îi găsim stăpânul, să stabilim de unde am furat’o, ca să putem să ne  putem mândri cu ea.

Aici sunt dacă vă împiedicaţi.

000