Share on Facebook0Share on Google+0Pin on Pinterest0Tweet about this on TwitterPrint this pageEmail this to someone

Prin zona mea fructele de mare au luat locul, în mod straniu, păstravului, crapului, racilor şi melcilor.
Ardeleanul iubeşte acum calamarul şi spune că peştele miroase, are oase multe şi e scump.

supa-de-peste-afumat-2_cu-tag

Crapul afumat este moale, dulce, cu o crustă roşiatică de la fum.
Până l’am curăţat de oasele puţine am ciugulit din el şi mi’a fost dor de batogul bun pe care îl mâncam în copilărie şi pe care îl caut si acum păcălindu’mă mereu cu nişte gusturi de coperta de caiet.


Ideea supei ăsteia nu e nouă, am descoperit că o fac si alţii cam tot aşa, dar cu peştele lor.
Eu am încălzit doi litri de lapte gras şi i’am lăsat să clocotească încet cu nişte coajă de lămâie. Am pus peştele întreg şi l’am lăsat un sfert de oră, la foc mic-mic, să nu fiarbă dar să îşi lase gustul bun, de fum, în lapte.

Peşte afumat         1 kg
Lapte 2 litri
Coaja de la o lămâie
supa-de-peste-afumat-1_cu-tag
Am înmuiat ceapa într’o lingura de unt şi am pus peste cartofii şi laptele strecurat, cam doi litri de apă si puţin din peştele afumat.
Ceapă tăiată marunt            300 g
Cartofi cubuleţe                   1,5 kg
Sare, piper
Am strecurat supa şi am păstrat o parte, nu multe, din legume. Restul am pasat bine, am adăugat peştele afumat, legumele dosite si nişte zeamă de lămâie.
Desigur, niste fenicul rumenit, o bucată de praz caramelizată sau un chili ar fi de asemenea potrivite.


supa-de-peste-afumat-3_cu-tag

O mâncare poate fi reluată la nesfârşit dar poate avea mereu ceva în plus sau în minus, un gust, o culoare. Păstraţi baza simplă şi adăugaţi la ea ce credeţi că se potriveşte şi ce vă place.

Aici sunt dacă vă împiedicaţi.

Share on Facebook0Share on Google+0Pin on Pinterest0Tweet about this on TwitterPrint this pageEmail this to someone