De ce, înainte de a deveni cârciumar, ar trebui să îţi faci un tatuaj

000

Cârciumăritul a devenit un obicei la fel de răspândit ca tatuatul.
Îl practicăm mulţi, după o cugetare mult prea scurtă, pe parcurs ne dăm seama că am luat o decizie proastă da’ nu mai avem de ales, îi dam înainte fără entuziasm şi, dacă evenimentele merg prost, rămânem cu o amintire nasoală toată viaţa. Dar, măcar e doar pe bratul stâng.

Eu nu port tocuri decât foarte rar şi din cauza asta, dacă m’as decide să o fac, în nici un caz nu aş alege să îmi rup picioarele la o manifestare cu mulţi oameni, unde mai sunt şi în prim plan. Aş exersa o zi – două prin sufragerie, de una singură sau cu o prietenă, ca să râdem şi să plângem privat, să ne punem pansamente şi să reluăm paşii încet.

Când aud că se deschide un local nou în prag de Crăciun sau cu doar o săptamână înaintea unui pachet de zile libere, cu estimare de aglomeraţie mare, întreb mai mereu proprietarul ‘de ce?’. Ştiu déjà răspunsurile, dar insist, ca atunci când te tot scarpini la pişcaturile de ţânţari: s’a investit mult, este un moment potrivit sa faci bani, este păcat să ratezi valul de clienţi.

Dacă ar fi să mai deschid o cârciumă, acum aş deschide’o. Pe golul mijlocului de ianuarie. Sau pe golului sfârşitului de martie. Pe clienţi puţini, cu linişte, cu răgazuri pentru repliere, cu timp pentru discuţii relaxate cu fiecare musafir, cu momente dedicate feed-back’ului, clipe petrecute cu echipa.
Hei-rupurile sunt bune şi aducătoare de bani, dar asta doar dacă ai antrenamentul făcut şi lucrurile puse în ordine.

Stau uneori ore în şir şi discut cu cei care vor să se lanseze în povestea asta şi le spun mereu acelaşi lucru, despre răbdare, planuri de afaceri, repetiţii, meniuri exersate, ospătari relaxaţi şi echipa cât de cât sudată.

În final, fiecare face ce doreşte cu resursele lui, îşi organizează viaţa aşa cum vrea.

Dar, când te măriţi în pripă şi constaţi că ai dat’o în bară nefericirea este doar a ta, a soţului şi a câtorva rude.
Când porneşti, însă, cu stângul cârciuma în care ţi’ai investit toate economiile, trişti vor fi nu doar clienţii, ci şi echipa, furnizorii şi toţi restul celor implicaţi şi care s’au bazat pe colaborarea cu tine ca să aibă o viaţă decentă.

000