Cine sunt. Cum mă găsiţi.

Mereu am fost pasionată de secretele din spatele mâncărurilor bune.
De gătit, am gătit de când mă ştiu, mai de plăcere, mai cu musaiul – împinsă de la spate de telefonul mamei ‘vezi că e un pui în frigider, faci tu ceva de mâncare? Supă şi încă ceva?’ Aveam 10 – 12 ani.

Sunt orăşeancă.
Din [oraşul] Victoria, chiar. La jumătatea distanţei dintre Braşov şi Sibiu, nu departe de Fagăraş. Am crescut până pe la şapte ani cu gusturi şi mâncăruri amestecate, ardeleneşti cu săseşti şi ceva ungureşti, dar si cu pâine caldă unsă cu ulei şi presărată cu zahăr.
În Braşov am ajuns odată cu începerea şcolii, semi-sălbatică şi cu accent puternic de Fagăraş : )
Mama, ziaristă, era mereu plecata ‘pe teren’ sau în tipografie.
Mâncarea de prânz mi’o încălzeam singură în nişte mini-crăticioare. Îi amintesc clar de ziua în care am ars ca naiba nişte mazăre şi am încercat să arunc blidul afumat la gunoi. Sau când am vrut sa măsor temperatură laptelui cu un temometru medical. Am strâns biluţele de mercur de pe jos doua ore 🙂 şi am rămas nefericită, fără să aflu cât de fierbinte era băutura.

M’am perindat prin trei şcoli generale si trei licee, mereu în afara liniei, mereu cu argumente împotriva regulilor absurde ale zilelelor acelea. La facultate am învăţat PR şi jurnalism, iar asta imi este de folos acum, mai mult ca niciodată.

În 2000 Bistro de l’Arte şi’a deschis uşile şi odată cu asta entuziasmul meu în faţa mâncării gătită pentru alţii s’a reactivat.
La început am luat de bune reţetele, gesturile, tehnicile de lucru ale bucătarilor cu care lucram. Intuitiv, însă, am înteles că mâncarea trebuie să meargă mână în mână cu multe alte lucruri. Că reţetele nu sunt fixe, ca nu trebuie să mâncăm toţi la fel, ca gusturile se descoperă.
Urmând cursuri de bucatar, cofetar şi patiser, învăţând să lucrez cu legume, cărnuri, gusturi noi şi vechi, la cursuri renumite alaturi de bucătari cunoscuţi, mi-am dat seama ca nu mai e cale de întoarcere.

Am ‘construit’ meniuri şi am inventat mâncăruri.
Am hrănit împreună cu echipa mea, mii de oameni, la evenimente publice sau private.
Am lucrat în vârf de munte, în castele, conace, curţi de biserică, beciuri, bucătarii mici sau foarte mari. Nopţi nedormite, mii de kilometri, sute de farfurii.
Nu prea fac concesii. Cred cu tărie că fiecare dintre noi este destinat să facă ceva anume, că suntem buni fiecare pe o altă direcţie, că suntem liberi să ne îndreptăm spre oamenii, clienţii, gusturile şi locurile pe care le alegem de bună-voie.

La bistro lucrez cu o mana de oameni, mulţi alături de mine de o grămadă de ani. Am învăţat împreună drumul cârciumaritului, cu bune, cu rele, cu situaţii amuzante şi momente de criză.
Co-proprietar şi manager la Bistro de l’Arte, am mai inţeles  şi că numai lucrând în mijlocul oamenilor poţi să promoveze gusturi, să creeze trend-uri şi să formezi o echipă frumoasă.
Tot efortul se îndreaptă către educarea clientilor şi a celor care lucrează în restaurante, în direcţia descoperirii şi redescoperirii mâncarurilor corecte şi mai ales către promovarea gusturilor româneşti bune, în forma lor autentică sau adaptată oraşului.

 

Blogul acesta nu este decât o poveste a zilelor mele, aşa cum le văd şi le trăiesc.
Reţetele sunt mereu încercate, unele chiar des, prin bucătaria bistro’ului.
Poveştile si reţetele mele sunt domestice, dar nu neapărat uşoare. Le scriu aici ca să rămână pentru cei care vor să se joace serios cu mâncarea. Sunt mereu gata să explic mai multe sau sa primesc critici, dar numai cu vorbe potolite şi doar în această direcţie, a gusturilor. Prefer un banc bun, unei discuţii inutile în contradictoriu.
Mă bucur să ne întâlnim aici, cât de des aveţi timp.