Cine a pus prima dată aluatul pe băț? Baumstriezel, kürtőskalács, šakotis sau gâteau à la broche?

Cine a pus prima dată aluatul pe băț?

Baumstriezel, kürtőskalács și rudele lor.
O istorie cu foc, cilindri, nunți și câteva certuri inutile despre gaura din mijloc.

Mă cheamă Oana și îmi plac mâncărurile care au călătorit mai mult decât oamenii care le revendică. Au trecut granițe, au schimbat limbi și ingrediente, apoi au ajuns să fie declarate patrimoniu de câte un popor convins că el le’a inventat. Baumstriezelul are exact genul acesta de familie. Și, ca în orice familie numeroasă, rudele seamănă între ele, dar se supără dacă le confunzi.
Am descoperit că omenirea a petrecut câteva sute de ani învârtind aluat pe un băț, doar ca să ajungă să se certe cine a avut primul bățul.

Copacul, hornul și bățul

Baumstriezel este numele folosit în tradiția săsească pentru o prăjitură coaptă pe un cilindru, de obicei din lemn. În germană, Baum înseamnă copac, iar Striezel este un nume regional pentru un produs de panificație.
Kürtőskalács, numele maghiar al preparatului apropiat, trimite prin kürtő la horn sau canalul de fum și prin kalács la un aluat de tip cozonac.
Așadar, unul evocă lemnul, celălalt forma tubulară.Nu există motive să credem că prăjitura se cocea în horn. Hornul a intrat în nume, nu în rețetar.
Tehnologia este simplă în principiu: înfășori aluatul pe un suport, îl rotești în fața jarului și îl lași să se coacă fără tavă. Rotirea distribuie căldura, cilindrul ține aluatul în formă, iar exteriorul se rumenește.
Nu știm cine a încercat primul. Probabil că nu s’a gândit la patrimoniu.
Avea un băț, un foc și o idee care merita verificată.

Ce știm sigur din documente

Un manuscris culinar german de pe la 1450 este citat frecvent pentru o tehnică de coacere a aluatului pe frigare. Îl putem considera un precursor tehnologic, nu dovada că Baumstriezelul actual exista deja sub acest nume.

În Transilvania, o mențiune din 1679 se referă la un lemn pentru copt „kürtős fánk”; originalul documentului este raportat ca pierdut, deci îl citez cu această rezervă.
O scrisoare din 1723 menționează explicit kürtőskalácsul.
În 1784, manuscrisul culinar al contesei Mária Mikes păstrează cea mai veche rețetă cunoscută în această tradiție: făină, gălbenușuri, lapte, smântână, drojdie, unt și sare. Nu prescrie îndulcirea.
Într’o rețetă din 1795 apare îndulcirea după coacere, iar în secolul al XIX-lea este documentată și aplicarea zahărului înainte de coacere, pentru crusta caramelizată.

Prin urmare, nu putem data nașterea prăjiturii după apariția fabricii de zahăr de la Bod, în 1889, așa cum se mai spune.
Zahărul a schimbat, fără îndoială, gustul și aspectul unor variante; nu a inventat cilindrul.

Țara Bârsei: prăjitura de sărbătoare

Istoricul Karl-Heinz Brenndörfer descrie Baumstriezelul drept un preparat de ocazie în comunitățile săsești din Țara Bârsei. Apărea la nunți și la sărbători importante. În unele gospodării, mireasa primea chiar un cilindru de copt. Un cadou minunat: în loc să primești o prăjitură, primeai responsabilitatea de a face prăjituri pentru încă două generații.

În tradiția descrisă de Brenndörfer, cilindrul era rotit manual în fața jarului, uneori sprijinit pe cărămizi. Autorul amintește practicile din Cristian și Vulcan și folosirea, în unele variante săsești, a unei foi continue de aluat, nu numai a unei spirale. Relatarea lui despre trecerea la spirală în anumite gospodării, din cauza calității făinii, este o mărturie locală, nu dovada inventării spiralei.

Vulcanul este, așadar, un loc al tradiției documentate, dar nu avem o dovadă că acolo a fost inventat sau atestat prima dată Baumstriezelul. E o diferență importantă între „aici se făcea” și „aici a început totul”.

Rude apropiate: aluatul se înfășoară

 

Kürtőskalácsul transilvănean se face din aluat dospit, întins în fâșii și înfășurat pe cilindru.
În multe versiuni moderne, zahărul aplicat înainte de coacere formează o crustă caramelizată; apoi pot apărea nuca sau scorțișoara.

Nu toate versiunile istorice erau dulci în același fel.

 

 

 

Skalický trdelník, din Slovacia, are indicație geografică protejată. Specificația europeană descrie aluat dospit înfășurat pe un rulou, uns cu albuș și presărat cu nuci, migdale ori sâmburi de caise măcinați.
Deci, nu este doar un kürtőskalács mutat la alt târg.
Povestea despre bucătarul contelui Gvadányieste prezentată oficial drept tradiție orală, nu act de naștere.

 

Rudele îndepărtate: compoziția se toarnă

Baumkuchenul german este construit din straturi succesive de compoziție cu ouă, unt, zahăr și făină, coapte pe cilindru. La tăiere apar cercuri concentrice, ca inelele unui copac.
În Tirol, Prügeltorte se face tot prin aplicarea repetată a unei compoziții pe un suport rotativ; picăturile și straturile creează un relief neregulat.

În Lituania, šakotis și, în Polonia, sękacz dezvoltă ramificații spectaculoase din compoziția turnată pe cilindru.

În Franța, gâteau à la broche este o prăjitură conică făcută în straturi, adesea la sărbători. În sudul Suediei, spettkaka folosește ouă, zahăr și amidon de cartofi, rezultând o structură foarte fragilă. Unele rude se taie cu cuțitul. Altele aproape că au nevoie de unelte de tâmplărie.

În Japonia, Baumkuchenul a devenit popular prin transferul unei tradiții germane.
Cofetarul Karl Juchheim l-a prezentat la Hiroshima în 1919; povestea lui este un exemplu de circulație culinară documentabilă, nu de invenție paralelă.

De ce au apărut atâtea prăjituri pe cilindru?

Putem propune o explicație tehnologică, nu o certitudine despre origini: frigarea permitea coacerea la foc deschis fără tavă sau cuptor închis. Pentru un aluat elastic, cilindrul este suportul perfect. Pentru o compoziție fluidă, permite construirea treptată a straturilor. Rotația controlează expunerea la căldură, iar consistența compoziției decide dacă obții un tub neted, inele sau țepi. Nu toate formele sunt idei artistice. Unele sunt accidente fericite de vâscozitate.

Și de ce apar atât de des la nunți? Pentru că cereau ouă, unt, zahăr, echipament, muncă și oameni care să stea lângă foc. Erau costisitoare și spectaculoase. Un desert care necesita trei persoane și două ore de atenție nu se făcea, de regulă, fiindcă era marți.

A cui este, până la urmă?

Sașii din Țara Bârsei au păstrat Baumstriezelul, comunitățile secuiești au păstrat kürtőskalácsul, slovacii au o variantă regională protejată, iar alte popoare au prăjituri înrudite tehnologic. Asemănarea nu demonstrează o singură origine, după cum numele diferite nu demonstrează invenții independente. Ar trebui să putem spune asta fără să convocăm comisia internațională a aluatului ofensat.

Mă cheamă Oana și cred că istoria gastronomiei este mai interesantă când întrebăm cine a păstrat, cine a schimbat și cine a transmis o rețetă, nu doar cine a făcut-o primul.

Iar gaura din mijlocul Baumstriezelului rămâne singurul lucru asupra căruia nu merită să ne certăm.
N-a inventat-o nimeni. A rămas acolo după ce au scos bățul.

Alte articole