Tu dai mâna cu Valer vidanjorul?

000

Am uneori imaginea  apocalitică a ţării ăsteia, cu stive de licenţiaţi şi masteranzi zăcând pe canapele cu laptop-urile în braţe, morţi de foame, cu papucii rupţi, netunşi, neraşi. Cu grămezi de gunoi la uşile blocului pe scara căruia nu e lumină şi care nu a mai fost zugravit de ani buni.

În ţara în care adolescenţii sunt împinşi de la spate cu [dacă nu înveti, ajungi vânzatoare/cizmar/instalator/coafeză] e ruşine să dai cu mopul, să întinzi chiloţii altuia, să îi tunzi părul din nas sau să îi peticeşti papucii, aştia mici visează să ajungă studenţi şi apoi să plece în Anglia să vândă burgeri.
Pentru că mamei îi este cumplit de ruşine de vecina de palier când trebuie să îi spună că tu eşti croitor în Roşiorii de Vede.
Cum dracu’ să spui în cuvinte că fiică’ta e femeie de servici la mall? Că fra’su tunde iarba în gradini ziua iar seara e ospătar. Un student cu spatele rupt de la carat găleţi cu moloz în Spania, însă, o masterandă stergând la cur o babă în Italia, asta da motiv de mândrie.

Ce ne mai place sa ne cocoţăm pe scara socială, şi să apărăm ţiganii şi cerşetorii.
Şi ce ruşine ne e să salutăm vidanjorul [nu, nu lucrează la bibliotecă, e domnul ăla care evacuează rahatul din veceuri şi canale], să zâmbim vânzătoarei din colţ şi să dăm mâna cu portarul.

A intrat o dată în veceul de la bistro o doamnă, fostă colegă de scoală cu mine. Era să mă calce pe mâini, aşa cum stăteam eu cocoşată labe şi ştergeam mizeria lăsată de alte doamne. S’a speriat şi a spus ce faci, tu, aici, n’ai femeie de servici?! Ba da, i’am spus apucând’o de mână, dar e liberă acum. Am lasat’o acolo oripilată şi disperată de contactul direct cu o mână care stersese o budă.

000