Clătitele nu se fac mereu cu apă minerală. Iar uneori, merită nişte beurre noisette.

000

Eu nu le fac niciodată cu apă, de fapt.
Aşa cum spun mereu, dacă faci o golănie, fă’o până la capăt. Mai bine o clătită bună decât trei mizerabile.
Pune tot ce trebuie într'o mâncare şi nu te amăgi. Micşorează porţia, nu sacrifica untul.

Când sunt hotărâtă, iau ouă, le bat cu zahăr, pun nişte vanilie si un fir de sare.
Cern făina şi torn laptele. Până aici, e ca în orice casă de ţăran francez.
3 ouă
500 ml lapte
200 g făină
vanilie
sare

80 gr unt, pentru beurre noisette

Francezul intelectual, însă, se încurcă şi cu nişte beurre noisette. Pe care îl toarnă racorit peste compoziţia de bază.

Beurre noisette este untul din care au fost eliminate apa şi reziduurile solide. Odată clarifiat, va rezista mai bine la temperature înalte de gătire, fără să se ardă.
Cum se face:
Se încălzeşte untul într’o crăticioară, la foc mic, până devine lichid. Pe măsura ce se încălzeşte luati spuma care se formează deasupra, cu o lingură.
Când suprafaţa lichidului este clară şi de culoare galbenă iar particulele solide au coborât pe fundul vasului turnaţi încet untul topit printr’o sită  frigider o oră.
Mai multe despre unt, aici.

Rumenitul clătitelor este o glumă, dacă ai răbdare cu ele. Tigaia unsa, puţin aluat, foc mediu. Nu se părăseşte obiectivul.
Acoperiţi clătitele, pe măsură ce le faceţi, cu un capac sau nişte folie alimentară. Nu este nici o distracţie să rozi nişte chestii reci şi uscate.

Eu am turnat pe ele sirop de soc.
Visam la un caramel cu unt sărat. Sau la nişte crêpes suzette. Dar, de lene, le'am mâncat aşa, cu mâna, tăvălite prin sirop şi flori de lavandă.
Aici sunt dacă vă împiedicaţi.

000