Share on Facebook0Share on Google+0Pin on Pinterest0Tweet about this on TwitterPrint this pageEmail this to someone

Scosul la lumină al gusturilor blamate sau uitate nu ar fi simplu dacă nu am am avea în jur oamenii care să aplece urechea şi să deschidă gura. Să convingi o gaşcă de deştepţi că e la modă să îţi pută gura a usturoi mai tare ca niciodată, nu’i treabă usoară.

Când treceam cu ceva ani în urmă pe lângă pădurile Snagovului, din care trăznea mirosul de leurdă, vecinii de drum scoteau batistele şi dădeau ochii peste cap. Acum deschid geamurile şi zâmbesc nostalgic.
Imi mai aduc aminte că, pe la mijlocul anilor ’90, făceam o salată din leurdă, ouă fierte, brânză şi smântână. Făceam, pentru că am mâncat o dată un lighean, mi s’a făcut rău şi am crezut că ăsta e finalul, o să mor iar mirosul de usturoi o să răzbată prin cosciug patruzeci de zile, amin.
Şi, ca orice om prost şi lacom, sunt din nou în pericol să crăp primăvară de primăvară. Pentru că țiganii sunt țigani şi leurda multă.

pesto leurda martie 2016 _ 4 cu tag


Pesto’ul nu este vreo minune. E cam ca la pizza, are vreo trei-patru ingrediente de bază şi în rest, cum vă taie capul. Împortant este să fim de acord că e ceva făcut prin măcinare, pasare sau zdrobire.

Nu ar trebui să lipsească gustul bază [busuioc, leurdă, rosii uscate, etc], seminţele (sâmburi de pin, nuci, alune, fistic, floarea soarelui sau dovleac) şi uleiul (de masline, de floarea soarelui, porumb sau altul pe care il iubiţi). Brânza e opţională, la fel şi usturoiul.

pesto leurda martie 2016 _ 2 cu tag

Cel pe care îl fac eu este aşa:

Leurdă spălată şi scursă                                                                    1kg
Ulei de măsline [sau un ulei bun de floarea soarelui]                300 ml
Brânza extra maturată de capră                                                        300 g
Miez de seminţe de floarea soarelui crude                                    200 g
rumenite în tigaie sau în cuptor
Miez de seminţe de dovleac crude                                                  200 g
rumenite în tigaie sau în cuptor
Sare


Cea mai simplă metodă mi s’a părut cu vasul tocător de la mixer (cel din imagine).

vas tocatorPuneţi în el (puteţi chiar îndesa) leurda şi adăugaţi egal din celelate ingrediente. Lăsaţi o parte din sare la final ca să puteti regal gustul în funcţie de brânză.
Aşadar, leurdă, seminţe, ulei şi cuburi de brânză. Pasaţi. Opriţi. Amestecaţi dacă e cazul. Pasaţi.
Cam asta e tot, până scapati de ingrediente.
Lucraţi cu o spatulă de silicon, e practică la scosul pesto’ului din vas şi la amestecatul final cu sare. Da, săraţi final când e gata, în vasul de metal în care ati scos pe rând pasta verde. Săraţi puţin mai tare decât vi se pare necesar. Ajuta la conservare dar, când îl veţi folosi la paste, hummus, piure, sosuri trebuie să nu uitaţi că aveţi déjà sare destulă.

Borcanele stau bine în frigider, săptămâni întregi, umplute până la buză şi închise bine. Spălate cu apă fierbinte şi uscate steril înainte, bineinţeles, ştim  asta cu toţii, nu?pesto leurda martie 2016 _ 3 cu tag

 


În afară de situaţia în care descopăr borcanul în frigider, întind muncitoreşte pe pâine prajită un strat de pesto şi pun deasupra o felie de pară sau de măr, pesto’ul ăsta ajunge de obicei pe paste sau în hummus.

Pastele le fierbeti cât ştiţi voi. Puneţi o lingură de pesto într’un bol. Scoateţi pastele direct în vas, lăsându’le să se scurgă doar atât cât să rămână o vreo două linguri de apă fierbinte. Amestecaţi circular,
bine, de 15 – 20 de ori până se formează un sos. Gata.

Cu piureul este şi mai simplu. Faceţi pur şi simplu reţeta clasică (cartofi, lapte, unt) şi adăugaţi pesto cu măsură (cam o linguriţă la 1 kilogram de piure) ca să nu domine definitiv orice îi puneţi alături.

Un dressing bun pentru salate va ieşi dacă faceţi o maioneză mai nesărată în care adăugati pesto şi un fir de suc de lămâie.

O supă cremă de cartofi, de brocoli, de fenicul şi avocado, de ţelină o să iasă din anonimat cu un strop de pesto pus la final, în farfurie.

Să nu credeţi că zic de [linguriţe] şi [stropi] din zgârcenie. Dar gustul foarte puternic al leurdei omoară tot dacă e folosită în exces. De la aroma mâncărurilor la viaţa amoroasă şi socială. Cu măsura, deci J

Aici sunt dacă vă împiedicaţi.pesto leurda martie 2016 _ 1 cu tag

 

Share on Facebook0Share on Google+0Pin on Pinterest0Tweet about this on TwitterPrint this pageEmail this to someone