Am fiert doar gâsca. Pentru restul am ascultat atentă ecoul de pe sate.

000

Am fiert o gâscă și zeama am numit’o supă.
Supa e dulce, ciorba se acrește.

Canoanele sunt stricte prin bucătării, zice că dacă tai legumele pătrate e una, dacă le razi e alta.
Primordial este vorba de gust și textură, asta e tot și, dacă tot ținem cu dinții de reguli, ar fi bine să le pricepem la nivel de produs final.

Ce e sigur este că am scos carnea și am făcut’o perișoare.
Grasă dar nervoasă gâsca asta, cu carnea parfumată dar mai tare decât puiul gri - roz de pe raft.
Treaba cu perișoarele mi’a suflat’o Marius Tudosiei, după ce o aflase de la mamă’sa, care, fie vorba între noi, gătește mai bine ca noi doi la un loc - mai ales decât el, eu mai improvizez.

Lângă supa asta am pus iaurt de bivoliță în care am ras hrean.
Lacrimi și durere. Dacă sunteți răciți, uitați de pilule. Radeți un lighean de hrean și o să muriți sănătoși, cu sinusurile curate și urechile desfundate.
‘O lingură de supă, o lingură de lapte acru cu hrean’ așa mi’a spus la telefon Mihai Sin că se face, în timp ce leorpăia zama în casa unei bunici de printr’un sat din Făgăraș.

Nu o să gasiți rețeta asta prin cărți, e invenție pură, venită din lenea de a mesteca carnea de rață care nu are nimic a face cu pieptul de pui din supermarket.

Cam asta e.
Practic, eu nu am pus decât gâsca. Restul e istorie, de prin sate.

000