Ai bifat răsăritul, pare același peste tot, da’ nu’i

Vecinii dorm toți, ai auzit că e undeva o plajă cu trei umbrele și pleci să vezi cum răsare soarele din deal.

Pontonul e ud, aerul e ud, păsarile cântă isteric spre roșul răsăritului, dar tac mute când clopotul din sat spune ora.

E plin de imagini clișeu, măslini, albatroși suprapuși cu norii, băcanul care trage obloanele, pisici chioare de somn, soarele în apă, pași pe nisip, bărci mici sprijinite pe mal.

Ai bifat răsăritul, pare același peste tot, da’ nu’i.

Te întorci la barcă, vecinul de ieri nu mai e nici el, acum ai lângă tine o familie care trăieste pe vasul mic, cu copii cu tot, cu toate lucrurile de care ai nevoie într’o viață așezate în zece metri de lemn, cu liniștea unei vieți alese spre liniște, drum, soare, pace, vânt și alegeri libere pentru ziua de mâine.

Bei cafeaua fiartă și puțin dulce.
Mâine, doamna care ți’a făcut’o și cu care ai povestit despre viață o să fie alta, strângi povești și pleci mai de parte, oamenii de văzut sunt mulți, la fel și răsărituri.

Mâine o să ștergi alt ulei de măsline cu altă pâine, o să ai altă sare pe piele, alt nisip lipit pe tălpi, alte vieți de auzit, alte mâncăruri de înțeles.
Doar tu ești același, deși nu, ai adunat mile dar și oameni, lămâi abandonate în copaci, povești spuse repede peste tejgheaua cu pâine, râsete prietenoase.
Viața pe barcă nu’i pentru oricine, numai pentru cei care pot lăsa în spate balastul ca să fie mereu loc pentru ce vei găsi mâine în oameni, pentru imagini clișeu și pâine caldă cu ulei bun.
Faci o papară cu mult mărar, privind prin chepengul de desupra aragazului și te gândești că viața nu’i mai mult decât o respirație a fiecărei clipe, ca fluturele ăla pe care l’ai văzut ieri lipit pe zidul crăpat al unei case, de pe insula pe care o vezi acum doar albastră, în spate.